10 moduri in care iti ranesti copilul zilnic fara sa vrei

Captivi intr-un carusel cotidian al grijilor si al responsabilitatilor, noi, parintii, uitam de multe ori ca prioritatea numarul unu este sa avem copii sanatosi si fericiti.

Sa ne amintim ca pe langa satisfacerea nevoilor de ordin fizic copilul are si nevoi emotionale!

Cum iti ranesti copilul

Lipsa de afectiune

Fie il consideri deja mare, fie ca nu iti doresti un copil rasfatat, tu, parintele alegi sa fii mai rezervat atunci cand vine vorba de exprimarea afectiunii pentru copilul tau. Cateodata, tiparele din propria copilarie sunt atat de bine inradacinate ca nu le poti incalca sub nicio forma. “Copilul se pupa doar noaptea-n somn!” sau “nu vreau sa cresc un copil rasfatat!” sunt doar cateva din cele mai cunoscute replici din popor.

 

Agresivitatea

Desi ai auzit de mii de ori expresia “Bataia e rupta din rai!”, stii doar ca nu e asa! Agresivitatea inseamna abuz fizic iar traumele la nivel psihologic se vor perpetua in mintea unui copil pana cand va ajunge la maturitate. Cauta sa vezi ca in spatele fiecarei actiuni a copilului tau sta o motivatie. Priveste prin ochii lui realitatea si vei fi surprins. Obraznicia, micile pozne, plansul aparent nejustificat inseamna de fapt atragerea atentiei si lipsa de comunicare.

 

Respingerea sau indiferenta

Indiferenta fata de copilul tau e un alt fel de abuz emotional. Acum cand copilul nu mai e un bebelus nu ii mai oferi la fel de multa atentie si afectiune. Poate ca sunt zile cand nici nu-l intrebi ce mai face, cum se simte ori daca il doare ceva. Te gandesti ca are tot ce-i trebuie si uiti ca el are si alte nevoi nu doar cele de ordin fizic.

Ori poate, daca ai acasa un adolescent ii tot arunci remarci negative de genul: “nu esti in stare de nimic”, sau “mai spala-te si tu, nu vezi cum mirosi?”  Copilul resimte la nivel emotional aceasta respingere si se va comporta ca atare. Aminteste-ti de propria copilarie..nu cumva la fel procedau si parintii tai?!

 

Lipsa de incredere si de comunicare.

Nu va pedepsiti copiii prin “tacere”.  Indiferent ce ar face unui copil nu-i refuzati comunicarea! Dimpotriva, rezervati-va timp sa-l ascultati, sa vedeti cum se simte, incurajati-l sa va spuna punctul lui de vedere si sa-si identifice emotiile. Atribuiti-i sarcini specifice varstei lui si incurajati-l sa le duca la bun sfarsit. Dati-i credit asa cum ati face cu un bun prieten. Taxiti-l doar atunci cand isi incalca cuvantul dat ca sa invete ce inseamna responsabilitatea.

 

Mesaje duble si contradictorii

Ii spui copilului ca il iubesti dar cuvintele tale vin in contradictie cu faptele. Il jignesti, il respingi, il desconsideri si totusi declari ca il iubesti foarte mult. Punctul tau de vedere poate fi bine argumentat insa trebuie neaparat sa-l lasi si pe copil sa-si spuna parerea si sa negociati solutia in asa fel incat sa fie echitabil pentru toata lumea. Daca vei continua doar sa-ti impui deciziile cu pretextul ca “tu stii mai bine” si ca o faci “din dragoste pentru el” nu vei obtine decat antipatia, poate chiar ura propriului tau copil. Devalorizarea unei persoane are repercursiuni pe viitor.

 

Critica

Critica e principala forma de abuz emotional. Tu, ca parinte ai intentii bune dar te-ai intrebat oare ce e in mintea copilului cand aude de la tine numai observatii, reprosuri, jigniri? Taxeaza actiunea, comportamentul si nu persoana! Cum te-ai simti tu, daca ai primi critici la orice pas? Cu siguranta ai rabufni sau ai acumula o multime de frustrari daca ai tacea.

Mai bine ai cauta alta modalitate de a-l determina sa fie mai ordonat, mai atent ori mai silitor la scoala. Nu uita ca tot ceea ce spui…cuvintele urate..nu le mai poti retrage! Ele distrug stima de sine a copilului tau iar el nu face decat sa se indeparteze de tine.

 

Responsabilitatile sunt prea mari si depasesc capacitatea lui de a le gestiona

Chiar daca te simti depasit de situatie si treburile casnice sunt nenumarate responsabilizeaza-ti copilul cu masura. Nu-i da sa duca o povara mai mare decat el! Uneori, fratele mai mare ajunge sa nutreasca sentimente negative fata de fratii lui mai mici tocmai din aceasta cauza. Permanent trebuie sa aiba grija celorlalti si astfel propriile lui nevoi sunt neglijate. Daca da gres e condamnat fara drept de apel. Parintele trebuie sa cantareasca cu atentie responsabilitatea care o delega copilului.

 

 Interzicerea dreptului de a visa.

Descurajandu-l pe copil el nici nu mai indrazneste sa-ti vorbeasca despre planurile lui de viitor. Ai un copil pe care il educi pentru viitor si stii ca realitatea e dura..doar ca pentru moment el gandeste diferit de tine. Nu-i poti oferi toate jucariile din lume dar nu-i interzice sa viseze, sa-si doreasca si altceva din ceea ce-i lipseste. Nu-i frange aripile cand incearca sa zboare. Lasa-l sa-si construiasca vise si sa lupte pentru ele. Nu-i spune ca nu are rost. Isi va afla singur limitele, experimentand! Daca te intreaba:”mama eu pot sa devin astronaut?” tu sa-i spui ca poate deveni tot ceea ce isi doreste!

 

Il imbratisezi doar cand ai tu chef

Cu totii avem nevoie de afectiune cu atat mai mult un copil. E de la sine inteles ca el va veni primul sa te imbratiseze pentru a-si satisface nevoia de apartenenta, de iubire, de siguranta familiala. Cand cere o imbratisare lasa totul deoparte si deschide-ti bratele pentru el. Poate ca de multe ori nu ai chef fiindca speli vasele, dai cu aspiratorul sau iti bei cafeaua, pur si simplu. Nu-i amana satisfacerea dorintei. Nu il pupa doar cand ai tu chef. Nu il obliga sa vina la tine cand vrei tu. Iubeste-l neconditionat si imbratiseaza-l mai ales atunci cand nu merita.

 

Il compari cu alti copii de varsta lui

Cum te-ai simti tu daca sotul tau ti-ar spune ca vecina gateste mai bine ca tine?! Te-ai enerva, l-ai apostrofa dar niciun caz nu te vei stradui sa faci mancare mai buna! Dimpotriva! Vei fi indignata si te vei simti jignita! Asa se simte si copilul tau cand il compari cu colegii sau prietenii lui de joaca! Cu totii suntem unici, avem defecte si calitati dar nu ne vom schimba comportamentul prin remarci de tip comparativ. Ai putea sa iti intrebi copilul cum s-ar simti daca el ar fi cel mai bun la invatatura in clasa! Imaginatia va starni emotia si motivatia reusitei!

 Fii prezent in viata lui si ofera-i iubirea ta in mod neconditionat!

Dovedeste-o prin afectiune si atentie, prin empatie si conectare. Intra in lumea lui si fii parte din ea!

http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/psihologie-si-comportament/10-moduri-care-iti-ranesti-copilul-zilnic-fara-sa-vrei