Femei captive in propria casnicie
Sunt acele femei trecute de varsta de 30 de ani pe care institutia casniciei practic le-a desfiintat din punct de vedere moral si astfel si-au pierdut identitatea.
Ele traiesc o drama iar sotii lor nici macar nu banuiesc ca ar fi ceva in neregula.
Sunt femei care isi pierd identitatea, isi abandoneaza principiile, care devin sclavii vietii cotidiene, care sacrifica totul si cu ultima respiratie isi sustin familia. Acestor femei le lipseste dragostea, au uitat gustul ei si gustul fericirii.
De dragul copiilor, de grija sau de mila sotului, de frica singuratatii, de teama dificultatilor, de spaima unui scandal ce s-ar naste in urma despartirii ele raman sa traiasca o poveste ce nu le apartine. Ca o pasare captiva ce nu canta in colivie iar zborul ii e strain la fel si femeia stransa cu latul frustrarilor va muri in fiecare zi cate putin.
Timpul trece neiertator si stinge incet dar sigur flacara ce arde in pieptul ei.
Azi e mai obosita ca oricand, satula de toti si toate.Vrea un moment de liniste in care toate sa-i priasca. De-o vesnicie insa, ea nu-si mai apartine. Cand a facut ceva pentru ea, doar pentru ea, ultima data? A facut vreodata? Da, poate atunci cand era tanara si singura. Ori poate la inceputul casniciei cand promisiunile nu erau facute pentru a fi incalcate. El a promis multe iar ea si-a inchipuit ca macar pe jumatate va primi. Amandoi s-au inselat.
Azi isi doreste sa respire din nou aerul acela proaspat al diminetii. Oboseala ii ineaca sperantele insa grija pentru copii o tine in viata. Mai poate iesi ea din acest cerc vicios? Viata intreaga ii este dedicata sotului si copiilor.Ea este sotie si mama, angajata cu norma intreaga atat la serviciu cat si acasa, dar nu mai are timp sa fie FEMEIE. Sa fie si sa se simta femeie. Poate ca e coplesita de responsabilitati. Nu mai are dreptul la feminitate, la slabiciuni la sensibilitate.
Femeia poate face foarte multe lucruri singura. Aproape totul. Dar asta e calea izolarii, a singuratatii. Are nevoie de ajutor insa nu-l mai cere. E dezamagita. Si asa o femeie calda, o sotie iubitoare se transforma treptat intr-o scorpie. El o ajuta. Inconstient sau nu, barbatul o ajuta sa devina altcineva.
Renuntarea la sine si daruirea neconditionata o va obosi atat de mult incat intr-o zi va fi o femeie divortata dar libera. Pacat ca dintr-o casnicie indiferent cat de buna sau rea a fost ea…nu pleci cu umerii goi. Trecutul te apasa si-l vei purta ca o povara mult timp.
Femeia captiva invata sa se adapteze la situatii noi, sa le gestioneze pe cele vechi si sa mearga mai departe insa ea nu va mai evolua. Isi va sustine sotul, copiii si din nou va fi cea sacrificata pentru binele altora.
Femeia captiva uita de sine si traieste totul prin ochii altora. Bucuria ei este bucuria din ochii copiilor. Asa e normal sa fie. Insa macar intr-un singur moment al zilei are dreptul sa-si caute identitatea, sa-si aminteasca cine era cand a plecat la drum si care ii era telul.
Calatoria pe care a intreprins-o i-a adus satisfactii pe masura insa are nevoie sa-si permita sa fie slaba, sensibila, sa fie si sa se simta femeie.
Nu trebuie sa fie tinuta captiva ci dimpotriva ea trebuie sa-si gaseasca implinirea si sa se desavarseasca ca fiinta prin apreciere, intelegere, respect, incredere dar mai ales prin IUBIRE.
Ea este singura care se poate elibera.. cheia coliviei este la ea.
Leave a Reply