“Sunt adolescenta si sunt insarcinata! Crezi ca mi-e usor?”

O vedeam pe Cristina zilnic fiindca locuiam in acelasi bloc. Ea venea de la scoala, eu de la serviciu. Parca se schimbase de la o vreme.

Ma saluta tinand capul in jos, vocea ii era stinsa… mi se parea ca se mai ingrasase…ei…ma gandeam ca are probleme la scoala ori cu prietenul ei.
Il cunoscusem pe Silviu la un concert an parc. Era un baiat cuminte, respectuos.

Intr-o dupa amiaza cand am iesit cu fetita mea in parc am gasit-o asezata pe o banca…credeam ca fumeaza dar in mana tinea un pix pe care il tot rodea cu dintii. M-am asezat langa ea si atunci am observat ca era insarcinata. Nu am indraznit sa o intreb nimic…dar ea m-a abordat prima: “Crezi ca mi-e usor?!” Am lasat-o sa-mi povesteasca…fara sa o intrerup nici macar o singura data….

Am o stare ciudata. Ori sunt calma si nu-mi pasa de nimeni si nimic ori sunt nelinistita si-mi fac o mie de ganduri. Ieri eram fericita fiindca urmeaza sa fiu mama unui bebelus mic, mic, mic…  azi am impresia ca traiesc o drama, un cosmar din care nu ma pot elibera.

Am zile cand ma cert cu toata lumea, nici eu nu stiu de ce sunt agitata. Simt de parca nimeni nu ma intelege si cu totii au impresia ca ii mint cand raspund la intrebarile lor cu “nu stiu”.

Cu ai mei ma cert destul de des si mereu imi spun sa renunt la sarcina. Acum, oricum e prea tarziu. Eu nu sunt o criminala. il iubesc pe asta mic. O sa fie un copil nascut din dragoste. Fiindca ca si pe Silviu, tatal lui il iubesc foarte tare. Acum nu ne mai vedem asa des. Cateodata am impresia ca a disparut din viata mea…cred ca e speriat si el…dar de cate ori ne intalnim se aseaza cu capul pe burta mea si vorbeste cu piticul. Aaaa. .. o sa avem un baietel! Am aflat la ultima ecografie. M-a dus mama. La vreo doua saptamani de cand a aflat, dupa ce m-a dat afara din casa de trei ori pe zi apoi a inceput sa o preocupe sanatatea mea si a copilului. 

M-au judecat, m-au condamnat, m-au alungat ei cei care spuneau ca sunt lumina ochilor lor. Ce-i drept i-am anuntat cam tarziu si nici nu i-am pregatit inainte sa le dau vestea. Ceea ce ei nu inteleg e ca nici eu nu am stiut mai devreme si nici pe mine nu m-a pregatit nimeni. A fost o intamplare. Foloseam prezervativul… dar s-a rupt. Si fiindca eram imediat dupa ciclu m-am gandit ca nu o sa raman. Apoi a doua zi am dat teza la mate si am uitat de pilula aia minune…de dupa contact. 

Colegii mei de la scoala, unii ma resping si ma condamna ca nu am avut grija de mine, ca nu m-am protejat. Altii ma admira pentru ca am avut curaj sa-i infrunt pe ai mei. Dar cu pret? Ei nu stiu prin ce a trebuit sa trec! Ei nu stiu cate nopti am plans, cate nopti si zile am urlat in perne ca sa nu fiu auzita! O data chiar am vrut sa-mi tai venele dar prietenul meu m-a oprit. Avea dreptate. Nu-l pot omora pe asta mic. El nu are nicio vina ca nu e momentul potrivit sa apara pe lume.

Mai am si colegi care ma invidiaza pur si simplu fiindca practic voi deveni adult in scurt timp. Dar eu nu ma gandesc nicio secunda la asta. Se petrec niste schimbari cu mine, in mine. Probabil ca vinovat, e bebe. Mai am putin si fac 18 ani si atunci chiar voi fi stapana pe viata mea. Apoi urmeaza sa nasc. O sa fiu MAMA!

Am mai vorbit cu niste fete care au si ele bebelusi si mi-au spus ca o sa nasc usor fiindca sunt tanara. 

M-am lasat de fumat de doua luni, beau mai multa apa si mananc mai sanatos. Bine… mananc ce gateste mama. Dar macar nu mai mananc junk food. Si asa m-am ingrasat. Simt niste furnicaturi in sani si mi-au aparut si niste vergeturi. Oricum, nu mai conteaza. Prietenul meu ma iubeste mai mult ca niciodata.

Macar acum ai mei nu mai urla la mine, s-au mai potolit. Am scapat de un stres in plus. Il astept pe bebe cu nerabdare. Sa-i vad mutrita si sa vad cu cine seamana. Sunt curioasa. Sunt constienta ca viata mea se va schimba, adica nu o sa mai pot face nimic din ceea ce faceam…

Nu stiu cum o sa facem cu banii. Dar daca raman la ai mei sunt sigura ca ma vor ajuta. Silviu a promis si el ca se va angaja si o sa ii cumpere bebelusului cate ceva. Ieri chiar a fost la un prieten si i-a facut un site. Din banii care i-a primit am fost la o terasa si apoi i-am luat lui bebe un costumas.

Pana la urma eu sper ca si ai mei vor accepta situatia si ma vor sprijini. Mama lui Silviu strange deja bani pentru noi. El nu are tata asa ca la ei acasa e mai mult loc. Am putea sa ne mutam acolo toti trei.

O sa-mi termin studiile. O sa le fac pe plac…am vazut si eu ca fara BAC nu prea ai sanse sa castigi bani.

Mi-e putin frica, stii… nu sunt pregatita sa fiu mama dar nici nu puteam sa renunt la bebe. Am aflat tarziu de el. Uneori mi se parea ca il simt cum ma loveste cu piciorusele. Alteori parca ii auzeam inima cum bate…auzeam doua inimi. A mea si a lui. 

O sa fie bine, nu-i asa? Cred ca doi ochisori blanzi si doua manute mici  ii vor imbuna pe toti! Atunci… va fi in sfarsit liniste… el o sa ne aduca inapoi zambetul pe buze…cel  putin pe al meu!

 

Am ascultat-o pe Cristina cu rabdare si curiozitate. M-a uimit felul ei de a privi lucrurile. Am fost tentata sa o judec, sa o condamn in prima faza.. dar mai apoi mi-am dat seama ca ea avea nevoie sa impartaseasca cuiva nelinistea ei.  S-a bucurat ca nu am certat-o. Nu mai avea nevoie de inca o voce critica. Spunea ca si asa ii e rusine dar era absolut convinsa ca face ceea ce trebuie in legatura cu copilul.

La momentul acesta ea este deja mama unui baietel sanatos si frumusel foc. Adevarul este ca bunica nu are decat cuvinte de lauda la adresa lui. Cine poate rezista in fata a “doi ochisori blanzi si doua manute mici” cum spunea MAMA lui?!