Mami, te mai intorci? Ma mai iubesti?

Ce impact are separarea copiilor de parintii lor?

Sunt cazuri precum deja cunoscutul caz Bodnariu sau cazul Nan in care copiii sunt separati de parintii lor si integrati in alt mediu familial deoarece familia naturala ii supune pe acestia unor rele tratamente.
Nu stim exact care este adevarul in aceste situatii si nici nu o sa discutam legile tarilor adoptive unde se afla acesti oameni dar vreau sa aducem in prim plan ceea ce simt copiii cand sunt despartiti de parintii lor.

Sunt si cazuri cand parintii aleg sa plece la munca in strainatate si sa-si lase copiii in grija bunicilor. Fie ca pleaca doar unul dintre parinti sau pleaca amandoi toata familia va avea de suferit.

Mami, ma mai iubesti?

Problemele financiare, dificultatea gasirii unui loc de munca in tara ii determinaa pe cei mai multi romani, fie ei parinti sau nu, sa aleaga calea strainatatii. De cele mai multe ori copilul e pregatit cu mult timp inainte, parintii ii explica situatia insa adaptarea la noile conditii de viata poate fi dificila, chiar traumatica.

V-ati intrebat vreodata ce simte un copil cand e separat de parintii lui?

Putem lua acelasi exemplu la o scara mai mica atunci cand copilul urmeaza sa mearga la gradinita si i se spune ce se va petrece si e asigurat ca dupa-amiaza va fi luat acasa. Totusi, copilul plange, plange atat de tare incat ti se rupe inima. Se impotriveste cu toata fiinta lui, se roaga de mama cum stie el mai bine, sa-l lase acasa, sa ramana cu el si toate astea fiindca ii e teama sa nu fie abandonat. Abandonul, frica de necunoscut, panica, sunt sentimente greu de gestionat de catre un copil. Puiul de om e dependent de mama cel putin pana la o varsta anume. Atasamentul securizant ofera copilului siguranta fiindca alaturi de parinti el se simte iubit si acceptat, parintii ii asigura hrana, apa, adapost si in primul rand echilibrul emotional.

Vad oare parintii ce furtuna e in pieptul unui copil cand ei aleg alt drum diferit de al lui?

Intelege oare copilul decizia parintilor? Cea mai frecventa justificare a adultilor este ca pleaca tocmai pentru a le asigura copiilor un trai mai bun. Dar aceasta explicatie care este plauzibila in lumea adultilor poate fi perceputa de copil ca o povara. El poate simti vinovatie crezand ca sacrificiul parintilor i se datoreaza. In functie de varsta el va intelege lucrurile diferit dar tot va suferi. Pana la urma responsabilitatea apartine adultilor iar ei au datoria de a lamuri acest lucru.

Distanta este dureroasa si poate lasa urme adanci in psihicul unui copil.

Uneori parintii care sunt plecati reusesc totusi sa-si motiveze copiii sa invete, sa mearga la scoala sau sa se implice in anumite activitati dar uneori toate aceste sfaturi, indrumari sau insistente nu au impact emotional asupra copilului care il acuza pe adult ca nu stie prin ce trece. Comunicarea este defectuoasa mai ales cu adolescentul. Parintele nu vorbeste pe limba lui si tanarul se simte neinteles.

De multe ori acesti copii preiau responsabilitatea grijilor gospodaresti si chiar a ingrijiriii fratilor mai mici. Ei isi pierd speranta ca ziua de maine le va putea aduce un viitor fericit. Acesti copii au nevoie de ajutorul si sprijinul parintilor pentru a-si putea continua studiile si pentru a putea face fata provocarilor varstei la care sunt.

Tind sa devina timizi, izolati, tacuti. Baietii isi aleg anturaje nepotrivite, au tendinta de a abandona mediul scolar, uneori incep sa consume alcool si chiar sa comita mici infractiuni in lipsa unei figuri parentale autoritare pe care sa o recunoasca.

Schimbarile nu sunt numai la nivel comportamental ci si la nivel psihic. Si toate astea se intampla pentru ca copilul sufera. In plus el traieste permanent cu teama destramarii propriei familii. Neintelegerile intre parinti apar chiar daca acestia se afla la distanta unul de altul. Copilul se teme ca parintele plecat nu s-ar mai putea intoarce.

Sunt insa si cazuri mai fericite in care relatia copil-parinte e una apropiata, deschisa si autentica. Copiii au incredere in parintii lor si stiu ca acestia nu ii vor abandona. Parintii intaresc legatura cu si prin trimiterea de pachete ocazional, prin intermediul telefonului si chiar luaindu-i sa-si petreaca vacantele impreuna in tarile adoptive.

De multe ori se intampla ca parintii sa-si ascunda adevaratele sentimente de teama de a nu-l intrista pe copil si mai mult. Se poate ca atunci copilul sa creada ca parintii sunt indiferenti, ca nu-i valideaza sentimentele si nu-i dau crezare fiindca ei nu simt la fel. Copilul e rugat sa nu mai planga, sa inceteze si sa nege tot ce simte. In schimb, ar trebui ca parintii sa dea dovada de intelegere si sa realizeze ca separarea copil-parinte este o trauma reala pentru toti si numai impreuna o vor putea depasi.

Iata cateva mici sfaturi pentru o relatie cat mai fericita:

-parintele sa sune ori de cate ori poate chiar si in fiecare zi pentru a vedea cu ce probleme se confrunta copilul.

-sa tina legatura cu invatatoarea sau cu diriginta copilului si sa se intereseze de performantele lui scolare.

-parintele sa il asculte pe copil, sa tina cont si de parerile lui, sa nu il minta si sa-si tina promisiunile.

-daca copilul are o problema grava de sanatate sa faca tot posibilul sa se inapoieze acasa fara a subestima starea copilului.

Inainte de a lua aceasta decizie dificila adultii au datoria de a pune in balanta beneficiile si insatisfactiile ce le poate aduce aceasta cale de rezolvare a problemelor financiare. Cu totii stim ca cei mici ramasi acasa nu-si doresc decat un singur lucru, mai ales de sarbatori sau de ziua lor: Mama si Tata sa se intoarca acasa!

Esti oare dispus sa platesti pretul strainatatii si al instrainarii de propriul tau copil?

http://www.totuldespremame.ro/