Fratele mai mare nu e cel mai tare! Atentie la supra responsabilizarea copilului!
“Unde creste unul, creste si al doilea!”….sau “Se cresc unul pe altul!” Va sunt cunoscute replicile astea?
Cand parintii hotarasc sa mai aiba un copil trebuie sa se gandeasca la toate aspectele ce implica cresterea si dezvoltarea copiilor lor in asa fel incat acestia sa fie sanatosi atat din punct de vedere fizic, psihic dar si emotional.
Un copil nu trebuie sa creasca un alt copil fiindca asta e o responsabilitate mult prea mare.
Fiecare copil are nevoie de atentia si afectiunea mamei asa ca “unde creste unul, creste si al doilea” insa fiecare are ritmul lui si propriul parcurs.
Sunt multi copii care isi doresc sa aiba o surioara sau un fratior cu care sa se joace necontenit de dimineata pana seara insa cand apare bebelusul situatia e un pic diferita. Copilul cel mare trebuie pregatit, parintii trebuie sa il asigure in continuare de dragostea lor, sa ii spuna ca mama nu va mai avea timp pentru el la fel ca inainte si ca de acum incolo el trebuie sa fie grijuliu si protector cu micutul.
Responsabilizarea copiilor este o metoda care da roade in masura in care este corect aplicata. Stima de sine a copilului creste frumos si sanatos cand parintii stiu sa ii dea responsabilitati adaptate varstei si nivelului lui de dezvoltare.
Daca aceste sarcini sunt coplesitoare fratele mai mare va simti teama si frustrare iar grija pentru fratele lui mai mic poate deveni coplesitoare.
David are 6 ani si merge deja la scoala in clasa pregatitoare. Maria, sora lui abia a implinit un an si acum invata sa mearga in picioare. Nu de putine ori mama il roaga pe David sa aiba grija de micuta Maria cand ea merge la bucatarie sa le pregateasca pranzul. Uneori David protesteaza fiindca el vrea sa se joace cu masinutele lui iar fetita nu sta locului nicio secunda. El o insoteste peste tot dar cand la televizor apare reclama lui preferata uita complet de ea. Maria cade, plange iar mama il cearta si chiar il pedepseste.
Mama uita ca si David e doar un copil! Desi baiatul isi rolul in serios si e foarte responsabil cu micuta cand mama il cearta isi pierde entuziasmul si determinarea. Stie ca a dezamagit-o pe mama si isi pierde increderea in el insusi.
Oare cu ce greseste mama? Cum ii e afectata stima de sine lui David, in acest caz?
Am rugat-o pe Alice Macrina Cornea sa ne spuna opinia ei. Alice este psiholog, trainer si coach certificat John Maxwell TEAM
Alice: Intai de toate, sarcina de “a avea grija” de sora mai mica este prea vaga pentru un copil mai mic de 10 ani. Asa ca primul pas catre o responsabilizare sanatoasa si o stima de sine optima este ca mama sa ii spuna clar si precis cum anume “sa aiba grija” de sora lui mai mica. In exemplul de mai sus, mama ar fi trebuit sa ii traseze lui David sarcini clare, de exemplu: “jucati-va amandoi in camera pana termin de pregatit pranzul” sau “David, te rog sa ii dai Mariei sa se joace DOAR cu plusurile!”
O idee buna ar fi ca in loc sa ii lase pe micuti nesupravegheati, mama sa ii implice pe cei doi in aranjarea mesei si in felul acest responsabilizarea este sanatoasa, implica sarcini scurte si simple, si implicit ii poate supraveghea pentru ca interactioneaza direct si constant cu ei.
Asadar, cat mama pregateste mancarea de pranz, ii da lui David fata de masa si ii spune: “David, te rog sa intinzi aceasta fata de masa pe masa din sufragerie si cand vii inapoi, te rog sa o conduci pe Maria in bucatarie tinand-o de manute”.
Dupa indeplinirea fiecarei sarcini clare (chiar daca nu este la anivelul de perfectiune pe care il vrea mama) copiii au nevoie de felicitari si recompense: “Bravo”, Super”, Foarte bine ai facut”, etc…si daca vrei sa fie mai bine data viitoare, uite cum as vrea sa.. (intinzi fata de masa). Orice forma de corectare a unui comportament, trebuie sa cuprinda foarte clar CUM VREI SA FIE REZULTATUL data viitoare. Degeaba critici ceea ce nu a facut bine copilul daca el nu stie cum vrei sa faca data viitoare.
Apreciaza implicarea copilului si mai putin rezultatele. Orice comportament pe care il vrei repetat, are nevoie de apreciere.
Cand un copil primeste apreciere si recunoastere pentru actiunile duse la bun sfarsit, incepe sa isi construiasca o parere buna despre sine clara si realista, ceea ce va contribui ulterior la construirea unei Stimei de Sine inalta si stabila.
In exemplul de mai sus, daca David este certat si pedepsit pentru o sarcina vaga pentru el, despre care el nici nu stia ce se asteapta de la el, atunci stima lui de sine este afectata puternic, deoarece mesajul preluat la nivelul subconstient este: “Eu sunt pedepsit pe nedrept, Eu nu sunt suficient de bun pentru mama”. Parerea despre el insusi devine neclara si nerealista deoarece ajunge sa creada ca el nu este bun la nimic, ca el nu poate sa faca anumite lucruri, ca el ii dezamageste pe parinti, si in felul acest ajunge si Increderea in Sine sa fie scazuta.
Din nesiguranta fata de capacitatile sale (tocmai pentru ca i s-a atribuit o sarcina neclara si peste puterile lui) David poate ajunge sa ajunga sa actioneze cu teama de esec si de a fi judecat de ceilalti, ceea ce il poate conduce ca viitor adult sa fie neincrezator in fortele proprii, blazat, resemnat si nesigur de capacitatile si abilitatile lui.
Asadar, situatiile in care fratele mai mare are grija de fratele lui mai mic trebuie sa fie foarte bine delimitate. Nici chiar acasa in mediul familial unui copil nu-i poti lasa in grija alt copil. O fractiune de secunda si oricare din ei isi poate pune viata in pericol. Sanctionarea fratelui mai mare nu aduce un plus de siguranta ci dimpotriva neincredere in fortele proprii.
Daca fratele mai mare are mai mult de 12 ani abia atunci putem vorbi de un nivel de responsabilitate ridicat fiindca el are alta persepctiva privind mediul inconjurator si pericolele la care se poate expune un copil. Chiar si asa, preadolescentul trebuie sa-si dea acordul de a-si petrece timpul lui liber in compania fratelui mai mic si trebuie recompensat intr-un fel sau altul pentru acest fapt.
Pana la urma responsabilitatea supravegherii copiilor apartine parintilor si nu copiilor mai mari. Acestia va pot ajuta dar nu pot fi facuti vinovati pentru ceea ce se intampla cu cei mici. Daca considerati ca nu veti putea face fata situatiei atunci mai bine renunati la dorinta de a avea o familie numeroasa. Fratii nu se cresc unul pe altul responsabili pentru propria existenta ci datoria este a parintilor.
Impreuna cu Alice Macrina Cornea va astept joi, 27 aprilie la ANTRENAMENT PENTRU PARINTI – workshop pentru increderea in fortele proprii a copilului tau. Pentru inscrieri va rog accesati link-ul urmator:
Leave a Reply