Fobia de animale la copii
Fobia este o frica intensa de ceva, care in realitate nu reprezinta un pericol real. Daca pentru unele persoane aceste temeri sunt minore pentru altele au conotatii periculoase ceea ce determina adevarate senzatii de panica asociate cu anxietate.
In cazul copiilor fobiile se declanseaza fie datorita unei situatii neplacute, fie atitudinii si educatiei primite din partea parintilor.
O fobie pentru care a trebuit sa intervenim pe parcursul a cinci ani pentru a o depasi.
Fetita mea avea aproape patru anisori cand a capatat teama de caini in urma unei intamplari aproape banale. Ne plimbam impreuna prin parc tinandu-ne de mana cand in spatele nostru a venit un catel care a latrat zgomotos. Copilul s-a speriat si a inceput sa planga. Cainele a continuat sa latre si mai tare si s-a repezit sa muste. Numai o fractiune de secunda a lipsit pana cand situatia ar fi scapat de sub control. Stapanul animalului a intervenit prompt si lucrurile s-au linistit. Din acel moment fetita mea a capatat o cumplita fobie raportata la caini, o fobie pentru care a trebuit sa intervenim pe parcursul a cinci ani pentru a o depasi.
Pericolul, frica, emotia pe care ea le-a resimtit in momentul acela au urmarit-o mult timp. Era suficient sa vada un caine atunci cand ieseam din bloc si chiar daca era la distanta mare ea incepea sa planga, sa se agite si uneori sa tipe de frica.
In prima faza am crezut ca e ceva trecator si am incercat sa o apropii de un catel mic, dragut care manifesta iubire si toleranta fata de copii. Nu am avut nicio sansa caci raul fusese deja facut.
In ciuda tuturor explicatiilor pe care i le-am oferit copilului meu, teama si ingrijorarea nu au disparut.
Treptat am inceput sa cumpar puzzle-uri cu catei si tot felul de reviste unde puteam citi informatii despre caini, cum sunt ei de dragalasi, cum sunt cei mai buni prieteni ai omului si cat de frumos se joaca ei cu copiii. La inceput fetita a refuzat aceste imagini insa treptat i-am aratat cum animalul din imagine nu putea fi agresiv. Initial l-am ironizat razand de felul cum arata, apoi ne-am jucat cu o poza a lui dintr-o revista ca si cand ar fi fost real. Ne-am inchipuit cum catelul vine spre noi si vrea sa se joace si cum ii aruncam noi mingea. Copilul s-a aratat bucuros cand cainele raspundea comenzilor ei si aducea mingea inapoi.
Nicio clipa nu am ras de fobia copilului meu si nu i-am spus ca este o prostie. Adevarul era ca si eu ma speriasem in clipele acelea si ramasesem cu oarecare retineri.
Rabdarea este cheia in tot acest proces.
Mai tarziu i-am cumparat fetitei mele un catel de plus. Am lasat-o pe ea sa-l aleaga din magazin si i-am spus ca ea este stapana lui iar el o va iubi si o va asculta mereu. Cateodata cand catelul de plus era pedepsit o intrebam pe micuta mea de ce s-a intamplat acest lucru. Raspunsul era mereu acelasi. Catelul fusese rau si speriase un copil. Treptat am rugat-o sa-l ierte pe catel pentru comportamentul lui. Intr-o zi a acceptat. Trecusera deja trei ani de la incident.
Facusem un pas important. Mi-am propus ca data viitoare cand iesim in parc sa o rog pe vecina mea sa o lase pe copila sa-l mangaie pe Johnny, un bichon alb. Planul meu nu a dat roade. Ma grabisem. Fetita s-a multumit doar sa-l priveasca pe catel de la distanta insa victoria era asigurata. Acum nu mai tipa, doar il privea in tacere.
Stiam ca se va ivi si ocazia cand problema va fi rezolvata pe deplin.
Era in clasa a treia cand la magazinul din coltul strazii unde locuiam s-a deschis un pet- shop. Cand iesea de la orele de curs, in drumul spre casa, fetita se oprea sa admire animalutele. Prin geam se vedeau pisicutele si cateii care erau expusi spre vanzare. Cateodata le batea in geam si ei veneau repede spre manuta ei. A inceput treptat sa-i indrageasca.
Intr-o zi am trecut prin fata magazinului si vitrina era goala. Fetita mea a fost atat de trista inca a intrebat-o pe vanzatoare ce s-a intamplat cu catelusii de acolo. Foarte amabila aceasta a luat-o de manuta si a dus-o in spatele magazinului unde intr-o mica incapere catelusii se jucau in libertate. Foarte natural fetita mea s-a aplecat si i-a mangait pe toti trei ca si cum niciodata nu i-ar fi fost frica de ei.
Emotia era acum doar de partea mea.
Fetita mea era fericita, radea si se juca cu cateii fara nicio grija. Nu a mai durat mult si peste sase luni a cerut sa-i cumpar un catelus. Fireste ca nu am putut sa o refuz! Si asa a intrat in viata noastra, Cody un shih Tzu patat in alb si negru, un catel jucaus si tare, tare iubitor!
Perseverenta, consecventa, rabdarea, suportul emotional dar mai ales dragostea a fost cheia rezolvarii acestei situatii deosebite care ameninta sa ne ingreuneze atat viata sociala cat si dezvoltarea emotionala.
Dragi parinti, fiti alaturi de copiii dvs. si ajutati-i sa treaca cu brio peste aceste incercari. E de preferat ca aceste fobii sa fie tratate in copilarie altfel vor avea ecouri la maturitate. Nu ezitati sa apelati la un specialist in cazul in care nu va descurcati singuri. Doar o faceti pentru binele copilului dvs!
Daca copilul tau se simte mereu inferior si fara putere, daca persista in sentimente de autoinvinovatire, daca ii e teama sa isi exprime parerea si mereu se lasa condus de altii, daca nu are curaj sa incerce lucruri noi, daca nu se apara in fata altor copii care il jignesc ori daca se joaca mai mult singur si evita socializarea atunci inseamna ca nu are incredere in fortele proprii si ca nu are o parere prea buna despre el insusi. Despre toate astea si despre fricile cele mai banale ale copiilor va invit sa discutam joi 27 aprilie incepand cu ora 18. Partenera de discutie imi va fi Alice Macrina Cornea, psiholog, trainer si coach certificate John Maxwell TEAM. Pentru inscrieri va rog accesati link-ul de mai jos:
Leave a Reply