Te invit azi să citești povestea Adrianei așa cum și-a dorit ea să o spună.  Adriana e mama a doi copii minunați însă uneori se simte copleșită de responsabilitățile din viața ei. Se simte vinovată iar vocea ei interioară îi șoptește mai mereu: “Ești o mamă rea!” Și-a dorit să împărtășească cu noi aceste gânduri în speranța că o vom putea ajuta cu ceva sfaturi.

Sunt cea mai rea mamă din lume! Cel puțin așa mă simt!

Sunt Adriana Ionescu, am 35 de ani și sunt cea mai rea femeie din lume. De când s-a născut cel de-al doilea copil viața mea e un adevărat haos.

Îmi duc copiii la grădiniță și la școală după care ajung în grabă la serviciu. Abia dacă mai pot respira când îmi salut șeful dar cel puțin nu am întârziat atât de mult cât să-l înfurii. Îmi privesc dezarmată biroul și teancul de documente și alte hârtii care trebuiesc puse în ordine, prioritizate, studiate! Simt că amețesc în timp ce îmi torn o ceașcă de cafea făcută de micuța noastră secretară.

Am clipit.. și într-o secundă a venit prânzul. Mănânc ceva pe fugă, hmm…parcă nici nu mai simt gustul mâncării… și stomacul mă doare deja. Închei înainte de a mă sătura fiindcă am multe alte lucruri de făcut. Între timp mă gândesc că niciodată nu-mi ies brioșele la fel de bune precum cele ale mamei Ioanei. Și băiatul meu mereu se supără din pricina asta. Azi le va găsi în ghiozdan, drept gustare.

O dată pe săptămâna merg la sala de sport..dar nu vă închipuiți că fac mare lucru. Mă mențin în formă prin fuga de colo-colo și nicidecum prin exercițiile de sala de fitness. Acolo reușesc doar să-mi concentrez atenția asupra altor lucruri decât propriile mele griji.

De obicei după-amiază merg să-i iau pe copii de la școală și de la grădiniță. Mereu sunt ultimii. Îi găsesc bosumflați și plictisiți.

La piesele de teatru întârzii, la activitățile extrașcolare apar pe nepusă-masă iar la ședințele cu părinții nu ajung deloc.

Cel puțin o dată pe zi mă simt cea mai rea mamă din lume așa că starea mea psihică are mereu de suferit. Când am cinci minute libere mă surprind plângând și suspinând ca un bebeluș. Și, nu nu e nimeni care să mă consoleze și care să mi spună că totul va fi bine.

Apoi o iau de la capăt, mă duc să-mi plătesc facturile, merg la cumpărături și muncesc ca o nebună până la sfârșitul zilei. O să vă întrebați dacă nu e și vreun soț prin preajmă care să mă ajute. Ei, bine e! Doar că de multe ori simt că el e al treilea copil al meu și nu partenerul meu de viață.

Muncește și el dar ce să vezi ca mai toți bărbații.. nu e atât de stresat precum e o femeie. E prezent în viața noastră, ne iubește, ne distrăm împreună dar nu e chiar implicat în educația sau creșterea copiilor. Teme nu face cu ei, fac doar eu..și nu prea mă pricep la toate! Din nou clachez când îmi trimit băiatul la colegul Mihai să-l ajute cu matematica.

La cină ne strângem de obicei toți și ne împărtășim experiențele de peste zi. Așa aflu ce mai fac copiii la școală.. ce meniu avem la grădiniță și cum se comportă vecina de la patru când copiii se joacă cu mingea în casă.

Alerg de dimineață până seara, jur că îmi dau toată silința să fiu o mamă bună, o soție bună, o colegă bună, o angajată bună însă sunt atât de obosită! Respir adânc, încerc să am răbdare când Ingrid vrea să mănânce pastă de dinți la cei 5 ani ai ei ori când o găsesc spălându-l pe dinți pe câinele nostru. Vreau să fiu bună, vreau să pot face totul și încerc să nu-mi critic colegii, prietenele ori soțul mai ales când eu vin târziu și îi găsesc pe copii cu temele nefăcute, nemâncați și agitați.

Băiatul merge la fotbal și la vioară de două ori pe săptămână, micuță mea face balet iar eu fac slalom printre activitățile lor încercând să mă ocup și de cumpărături pentru că seara să avem cu ce pregăti cină.

Da.. dacă mă privești bine am cearcăne, mă doare un umăr și merg aplecată dar de altfel sunt o mamă perfectă. Sunt soția perfectă. Sunt tot ceea ce vor alții să fiu.. fiindcă mă învârt într-un cerc din care nu mai pot ieși. Limitele nu le pot impune nici cu vorba bună nici cu amenințări și oricum sunt atât de obosită că nu mai am forță să mă cert cu nimeni.

Gata, m-am săturat de perfectiune! Nu mai vreau să fiu o mamă perfectă!

Aflați că săptămâna viitoare îmi duc copiii la bunici și plec singură la munte pentru trei zile. Sunt convinsă că mă voi întoarce cu super puteri așa ca să pot supraviețui până data viitoare când îmi voi lua din nou bagajele și voi pleca către “Nicăieri” !!!

Oare mă crede cineva?! :))
Vă pup, cu drag!
Adriana
P.S.: Tu ce faci când simți că nu mai poți? Tu ce faci când te simți vinovată ori când nu e nimeni să te ajute?!… fiindcă eu simt că-mi pierd mințile!!!