Ce inseamna de fapt dezvoltare personala?

Tinand cont ca acest concept a revolutionat industria cartilor, titlurile de gen devenind de la o vreme printre cele preferate si de publicul roman poate ca ar trebui sa ne aplecam un pic atentia asupra lui, mai ales ca atelierele si cursurile de dezvoltare personala au cunoscut si ele o expansiune masiva.

Iata in cateva randuri cum definesc eu acest concept aflandu-ma in postura de consilier.

Dezvoltarea personala inseamna sa te preocupe starea ta de bine, sa-ti doresti sa-ti imbunatatesti calitatea vietii, sa alegi sa traiesti intr-un mod constient, in prezent, ancorat in realitate, sa-ti doresti sa-ti imbunatatesti abilitatile personale, sa stii sa-ti fructifici talentele si sa nu pierzi timpul visand ci materializand propriile aspiratii si vise.

Dezvoltarea personala inseamna evolutie insa pentru fiecare dintre noi momentul cand pasim pe aceasta treapta este unul diferit. Tu esti acum exact acolo unde trebuie sa fii si preocuparile tale sunt cat se poate de firesti pentru etapa in care te afli. Nimeni nu poate hotari pentru tine ce ai de facut si nimeni nu te poate impinge de la spate sa pornesti acest demers fiindca vezi tu, tocmai despre asta e dezvoltarea personala. Inseamna sa vrei sa-ti iei propria viata in maini si sa nu-i mai lasi pe altii sa hotarasca pentru tine. Dezvoltarea personala inseamna sa te cunosti pe tine mai bine decat ai facut-o in prezent, sa nu-ti mai hranesti ego-ul cu minciuni si sa-ti cauti sinele si sa-l tratezi cu respectul cuvenit asa cum merita.

Dezvoltarea personala te duce cu pasi fini catre autorealizare, catre moralitate, catre acceptare, catre intelegerea semnificatiei vietii si a potentialului interior. Asta e promisiunea mea catre cei care pornesc pe acest drum. Acolo, sus in varful piramidei lui Maslow te vei intalni cu Divinitatea, cu Pacea, cu Armonia si te intalni pe Tine cel Autentic.

Pe masura ce stima ta de sine va renaste din cenusa, pe masura ce vei avea mai multa incredere in tine, atunci cand vei stii ca esti unic pe acest pamant si ca unicitatea ta iti este dar si nu povara atunci te vei regasi pe tine si iti vei regasi valoarea cu care ai fost inzestrat inca de la nastere.

Pe treapta asta vei pasi insa numai dupa ce iti vei fi satisfacut nevoia de iubire, de apartenenta. Increderea va veni de la cei din jurul tau, de la prieteni, de la familie..ei iti vor confirma ca si tu contezi. Partenerul tau iti va valida calitatile atat fizice cat si intelectuale, in intimitate vei regasi confortul vietii impartite la doi. Cand vei iubi si vei fi iubit, cand vei avea prieteni carora poti sa le impartasesti secretele tale dar si intamplari banale din viata de zi cu zi, cand iti vei fi implinit ideea de familie sau cel putin vei fi impacat cu tine in aceasta privinta atunci vei stii ca esti in miscare pe scara evolutiei si ca indiferent cat de mici sunt pasii, important e ca te misti.

Aproape de baza piramidei trebuintelor se afla insa siguranta. Daca vei fi in siguranta, daca vei avea un loc de munca stabil, daca iti vei cunoaste cu adevarat resursele si vei stii cum le poti accesa, daca vei avea o stare de sanatate stabila, daca vei avea ceva doar al tau si numai al tau, daca familia iti va oferi stabilitatea si securitatea de care ai atata nevoie atunci te vei putea gandi si la altceva cum ar fi iubirea, prietenii, familia.

Insa toate astea iti vor fi straine daca nu iti vei implini cele mai de baza nevoi si aici ma refer la cele biologice cum ar fi hrana, apa, igiena, aer, somnul, sexul si confortul termic. Orice individ depinde de satisfacerea acestor nevoi fiindca ele sunt esentiale existentei noastre de zi cu zi.

Asadar, oriunde te-ai afla si oricare ar fi impasul prin care treci azi, important este sa te centrezi pe solutii si sa te raportezi mai mult la tine, comparandu-te cu cel din trecut si nicidecum cu cei din jurul tau.

Daca azi este ziua potrivita cand te hotarasti sa faci ceva cu tine si cu viata ta atunci alege si actioneaza. Paseste, indrazneste si cauta sa fii cea mai buna versiune a ta. Alege sa-ti joci rolul cat de bine poti! E scena vietii tale si stii limpede ca este irepetabila.

Fie ca esti doar un copil, tanar sau adult vino sa descoperim impreuna modalitati noi de gandire si de comportament care sa-ti permita rezolvarea incercarilor prin care treci.

Pe mine ma poti gasi aici: https://www.facebook.com/esentialle.ro/

sau imi poti scrie la adresa:  florentina.dumitru79@gmail.com