Depresia sau… întunericul din noi

Să scrii o relatare despre depresie e un lucru trist, stresant dar mai ales dureros. Cu toate astea, gândul că aceste rânduri vor fi de folos cuiva, cândva, m-au împins să o fac.

Read more: Depresia sau… întunericul din noi

Cei care au trecut cel puțin printr-un episod al acestei angoase distructive vor înțelege foarte bine mesajul meu.

Iubirea are propria-i vulnerabilitate. Cred că vulnerabilitatea iubirii este depresia. Când apare depresia Eul se degradează și în felul ăsta capacitatea noastră de a da și a primi iubire aproape că dispare. Când depresia este una ușoară unii dintre noi reușesc să își arate iubirea atât pentru ei cât și pentru ceilalți, își iubesc munca sau îl iubesc pe Dumnezeu.Multe alte lucruri rămân fără importanţă și trec în negura nepăsării.

Când depresia începe să te cuprindă vine mai întâi cu o tristețe ce speri să-ți treacă mai repede decât un tren de mare viteză. Dar… dacă trenul nu-i suficient de rapid atunci supărarea e înlocuită de durere. Durerea se multiplică și te cuprinde și se transformă în suferință. Și atunci totul doare.

E adevărat și că prea multă durere poate duce la depresie. Suferi. Și suferința este direct proporțională cu împrejurările. Nu sunt suficiente metafore ca să poți descrie în cuvinte depresia unui om. Nici el însuși nu o poate face fiindcă este luat în stăpânire de fenomenul în sine.

Durerea pe care o simți ceas de ceas, minut cu minut, clipă cu clipă te deteriorează, te face fragil. Devii plictisit, obosit și obsedat de propriul tău eu. Nu mai ești conștient de corpul tău. Uneori nici nu-l simți. Nu ai mâini sau picioare cu care să te prinzi de liana salvatoare pe care ți-o întind oamenii din jurul tău. Asta în cazul în care ești norocos și cineva îți rămâne în preajmă.

De altfel oamenii depresivi sunt evitați, neînțeleși și foarte rar compătimiți.  Ne lipsește empatia. Nu ne naștem cu ea. Lipsa empatiei în zilele noastre pare să fie din ce în ce mai prezentă.

Depresia e o chestiune de viață și de moarte. Ceea este viu este această “fantomă” iar ceea ce moare ești chiar tu. N-ai motive să fii supărat. N –ai motive să spui că ți-e greu. N-ai motive să te plângi. Viața e bună cu tine, nu ai lipsuri materiale ai un serviciu bun și o familie aproape. Cum să creadă oamenii că tu ești melancolic, depresiv sau chiar în ceasul morții?

Ceea ce nu vedem, ceea ce nu cunoaștem, ceea ce nu numim… nu putem stăpâni. Iar când ne este greu ne prefacem că nu există sau pur și simplu mergem mai departe.

În urmă rămân  cei neputincioși. Doar cei puternici supravietuiesc. ”Respiră?  E bine.”Ne asigurăm de asta și plecăm fără să privim în urmă.

Trăind în această amorțeală zi de zi, treptat realizezi că nimic nu te mai bucură. Fantoma depresiei joacă rolul principal pe scena vieții tale însă spectacolul nu te interesează. Nu ai putere nici măcar să privești. Soarele apune și răsare, zilele trec și vin. Nu-ți pasă. Mintea nu mai funcționează. Tot ce îți dorești este ca totul să dispară iar tu să te pierzi definitiv.

Și crezi că moartea ar fi o soluție bună. Dar nu moartea este ceea ce îți dorești! Îți dorești să scapi de suferință. Îți dorești să fii cel din vremurile trecute când râdeai în hohote alături de prietenii tăi, când îți propuneai un obiectiv și luptai pentru el, când te bucura o zi însorită, când găseai amuzanți copiii ce se jucau în parc, când orice avea culoare dădea culoare vieții tale.

Și le-ai putea regăsi. Da. Se poate! Uneori voința, alteori mândria te pot face să răzbești prin întuneric. “Vreau!”, “Pot!” “E greu dar nu mă las eu așa!” Sunt doar cuvinte, abia rostite! Sunt pași mici, pași de furnică dar înseamnă să mergi înainte. Ajutorul de orice fel e o binecuvântare. Învață să ceri ajutor și învață să primești. Suferința nu va fi uitată dar ea poate fi transformată, contrazisă.

Și cum ar fi dacă… paradoxal.. ai vedea beneficiile acestei suferințe? Și dacă nu le vezi pentru că privirea și mintea îți sunt încețoșate atunci întreabă, vorbește, caută, documentează-te. Află tot ce trebuie să știi despre acest întuneric din tine. Numește-l! Cunoaște-l! Stăpânește-l!  Opusul întunericului este lumina! Și dacă doar o rază… un fascicul întrezărești fixează-ți privirea pe el și agață-te de speranță. Nu o lasă să piară. Ea e salvarea ta.

Totul în viață este trecător. Poate depresia ta are state vechi dar nu-i permite să te scoată la pensie. Dacă o să treacă așa cum a venit, pe nesimțite?

Nu vei mai fi același. Te va schimba.

Lupta pe care o duci este o luptă cu tine însuți. E înfiorător.

Și încă ceva foarte important. Nu e vina ta! Depresia e o boală așa cum sunt toate celelalte boli fizice. Da, necesită un tratament, ajutor specializat, sprijinul oamenilor din jurul tău, schimbarea regimului de viață, o mentalitate optimistă.

Depresia e legată de tine. Dar dacă tu te schimbi… ea nu te va mai recunoaște! Va pleca să-și caute o altă victimă!

Hai! Nu va fi ușor! Nu știu cât va dura..dar știu că în viață totul e ciclic..după întuneric vine lumina, după noapte vine ziua și după durere vine bucurie! Nu te da bătut!  

Caută ajutor și permite să fii ajutat!

Articol scris de Florentina Dumitru

psiholog, life coach, consilier pentru dezvoltare personala

florentina.dumitru79@gmail.com